O colecție de biografii și informații despre figuri notabile
Gabriel García Márquez a fost un important scriitor columbian și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.
Începutul vieții sale, Gabriel García Márquez l-a petrecut crescut de bunica sa, începând să trăiască cu părinții săi abia mai târziu. A început să studieze dreptul, însă nu a terminat facultatea. În primele decenii ale vieții sale a lucrat ca jurnalist și mai târziu ca și corespondent străin – datorită acestei profesii a ajuns în anii ’50 în Europa, unde a petrecut câțiva ani din viața sa. În 1961 s-a stabilit apoi cu familia în Mexic. Primele sale publicații literare datează din a doua jumătate a anilor ’50 și mai ales din anii ’60. În anii ’50 a publicat în principal colecții de povestiri sau nuvele – de exemplu, nuvela Frunze căzute (La Hojarasca). În 1967 a apărut apoi cea mai importantă operă a lui Gabriel García Márquez – Un veac de singurătate (Cien años de soledad). Gabriel García Márquez este unul dintre cei mai importanți reprezentanți mondiali ai așa-numitului realism magic. Este un gen în care istoria reală se împletește cu legende locale sau evenimente supranaturale. García Márquez și Un veac de singurătate au inițiat, de asemenea, interesul pentru autorii latino-americani în restul lumii, îmbogățind astfel literatura mondială cu alți autori precum Mario Vargas Llosa sau Jorge Luis Borges. Un veac de singurătate urmărește destinele familiei foarte extinse Buendía, care locuiește în satul sud-american Macondo. Povestea este considerabil ramificată, folosește motive fantastice, în poveste au loc adesea repetiții și multiplicări de simboluri. Este o capodoperă a realismului magic. Această carte i-a adus faima internațională și, de asemenea, siguranța financiară, iar de atunci García Márquez s-a dedicat în primul rând literaturii. După succesul Un veac de singurătate s-a întors în Europa, unde a locuit câțiva ani în Spania, dar a și călătorit. În anii următori, Gabriel García Márquez a venit cu alte opere importante, dintre care majoritatea nu au atins însă faima Un veac de singurătate. Astfel, în 1978 a apărut, de exemplu, Toamna patriarhului (El otoño del patriarca), care prelucrează într-un stil tipic pentru García Márquez (sarcasm, hiperbolă, narațiune neliniară, repetitivitate a acțiunii, acumulare de simboluri, fantastic) o temă literară sud-americană frecventă – viața și puterea dictatorilor. La literatura lui García Márquez aparțin însă în mod clar și povestirile – să menționăm, de exemplu, volumul din 1972 O poveste incredibilă și tristă despre ingenua Eréndira și bunica ei nemiloasă (observați hiperbola sarcastică tipică încă din titlu) (La increíble y triste historia de la cándida Eréndira y de su abuela desalmada) sau mai târziu Doisprezece povestiri peregrine (Doce cuentos peregrinos, 1992). În anii ’80 au apărut apoi alte două romane importante. În 1981 a apărut romanul mai puțin tipic Cronica unei morți anunțate (Crónica de una muerte anunciada), în care García Márquez a explorat genul polițist, dar în același timp a fost o critică destul de dură a condițiilor și societății vremii. A urmat o carte care, prin faima sa, se apropie probabil de Un veac de singurătate, și anume Dragostea în vremea holerei (El amor en los tiempos del cólera, 1985), în care García Márquez descrie povestea unei iubiri târzii, pe care protagoniștii săi au așteptat-o zeci de ani. García Márquez a renunțat ușor la realismul magic și la structura narativă fragmentată și s-a concentrat pe povestirea unei povești romantice complexe. În această perioadă se încadrează și Premiul Nobel pentru Literatură, pe care Gabriel García Márquez l-a primit în 1982, înscriindu-se astfel definitiv în istoria literaturii mondiale. Din creația anilor ’90 să menționăm nuvela Despre dragoste și alți demoni (Del amor y otros demonios, 1994), care este o prelucrare fascinantă a superstițiilor columbiene, a îmbinării miturilor latino-americane și africane, a iubirii interzise și șocante și, de asemenea, a metodelor exorciste. Ultima operă a acestui important scriitor latino-american a apărut în 2004 și a purtat titlul Memoria de mis putas tristes (Memoria de mis putas tristes). Gabriel García Márquez, atât ca jurnalist, cât și ca personalitate, s-a implicat politic – a rămas întotdeauna pe partea stângă a spectrului. A susținut regimul lui Castro în Cuba, a admirat loviturile de stat socialiste din America de Sud și Africa, a întreprins călătorii în spatele Cortinei de Fier. Trebuie însă menționat că, după ocupația Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, s-a pronunțat împotriva acestui act de tiranie sovietică. Pentru cititorul ceh, poate fi interesant că García Márquez a vizitat de mai multe ori Cehoslovacia (printre altele, s-a întâlnit aici cu Milan Kundera) și din călătoriile sale în regiunea Europei de Est a scris și eseuri de călătorie, care la noi au apărut sub titlul Nouăzeci de zile în spatele Cortinei de Fier. În ultimii ani ai vieții sale, Gabriel García Márquez a suferit de o serie de probleme de sănătate. A murit în 2014 la vârsta de 87 de ani, după o serie de complicații de sănătate.